Etnogeneza

Etnogeneza
Etnogeneza românească, adică formarea poporului român, reprezintă problema fundamentală a istoriei noastrei vechi. Ea a fost un proces complex, ale cărui aspecte principale sunt prezentate de o întreită întrebare: când, unde şi în ce împrejurări istorice s-au format poporul român şi limba română? La aceste probleme ştiinţa istorică românească a dat răspunsuri limpezi şi convingătoare.

Pentru înţelegerea procesului de formare a poporului român şi a limbii române este esenţială continuitatea daco-romană ep teritoriul Daciei. Numeroase dovezi demonstrează, aşa cum s-au văzut, că abandonarea oficială a provinciei Dacia n-a însemnat părăsirea totală a ei de către populaţia daco-romană şi că aceasta a continuat să trăiască pe vechile ei vetre, alături de grupurile migratoare stabilite vremelnic aici.

Etnogeneza
Dealtminteri, migratorii aveau tot interesul să cruţe şi să exploateze populaţia autohtonă producătoare de bunuri. Dominaţia diferitelor triburi migratoare nici nu trebuie privită altfel decât o stăpânire ce le aducea tribut, venituri în bunuri materiale şi în oameni.
În ajutorul istoricilor vine şi ştiinţa limbii, lingvistica. Cercetările lingvistice au demonstrat de multă vreme caracterul romanic al limbii române, cu alte cuvinte originea ei latină. Limba română este moştenitoare directă a limbii latine: se poate spune, într-u anumit sens, că limba română este latina vorbită în zilele noastre în ţinuturile locuite de români, după cum franceza este latina vorbită azi în Franţa, spaniola în Spania, etc..

Etnogeneza
Limba română prezintă, cum e şi firesc, numeroase asemănări cu celelalte limbi romanice: franceza, italiana, spaniola, portugheza, dalmata (o limbă azi dispărută, care se vorbea pe coasta de răsărit a Mării Adriatice). Există însă şi trăsături care deosebesc limba română de aceste limbi: aceste particularităţi au putut fi bine stabilite de specialişti şi studiul lor arată că limba română nu s-a putut forma la sud de Dunăre în Peninsula Balcanică.