Mircea Eliade fisa biografica

Mircea Eliade - personalitate complexa a culturii române

Cunoscut si apreciat pe toate meridianele, Mircea Eliade - savantul si
scriitorul - a creat o opera caracteristica printr-un profund umanism.
Personalitate enciclopedica de tip renascentist, el face parte din
familia spirituala a lui Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu, N. Iorga.
Istoric al religiilor, orientalist , etnolog, sociolog, folclorist,
eseist, nuvelist, romancier, dramaturg, memorialist - iata câteva
dintre multiplele laturi ale activitatii sale.

I. Istoric al religiilor Primele preocupari de istorie a religiilor
dateaza din 1925-1926, când Eliade publica recenzii si articole în
revistele vremii. Budismul, orfismul, taoismul, tantrismul,
ortodoxia sunt dezbatute sub diferite aspecte înainte de plecarea
în India (noiembrie 1928). Aprofundarea si sistematizarea
problemelor de specialitate au devenit posibile si necesare
începând cu toamna anului 1933, dupa ce a fost numit suplinitor al
catedrei de logica si metafizica a Universitatii din Bucuresti.

Tratatul de istoria religiilor, aparut la Paris în 1949, este o opera
de "morfologie", în care faptele sunt studiate la propria lor scara.
Eliade considera istoria religiilor o disciplina totala, având
tangente cu istoria, fenomenologia, psihologia, sociologia, etnologia,
antropologia, filozofia istoriei, estetica, lingvistica, etimologia,
literatura. Printre cuvintele-cheie din studiile stiintifice ale lui
Mircea Eliade se afla, alaturi de mituri, rituri, simboluri si
expresia sacrul si profanul. Acestea sunt doua modalitati de existenta
a omului în istorie, carora le-a si consacrat o monografie.
Sacralitatea se manifesta peste tot, atât în lumea animala, cât si în
cea vegetala, fiind camuflata în profan. Formele si mijloacele acestei
manifestari difera de la popor la popor si de la epoca la epoca.
Tratatul de istoria religiilor este o opera de profunda eruditie, cu
sute de trimiteri, cu o bibliografie exhaustiva. Oricine a parcurs
paginile acestei carti si-a dat seama ca are în fata o scriere în care
viziunea personala a autorului domina uriasul material documentar.

II. Orientalistul Orientalistica, alaturi de istoria religiilor, a
fascinat adolescenta si tineretea lui Mircea Eliade. Lupta
împotriva somnului si exercitiile de educare a vointei din ultimii
ani de liceu si primii ani de studentie, dorinta de a-si depasi
conditia reprezinta punctul de plecare al interesului pentru
tehnicile yoga. Cartea care-i aduce notorietate în lumea
stiintifica europeana si americana e Yoga. Essai sur les origines
de la mystique indienne(1936). În acest tratat, Eliade a insistat
asupra a ceea ce îl atragea în mod deosebit: tantrismul si
diferitele forme de yoga populara, asa cum le întâlnea în legende
si folclor. Aceste aspecte fusesera neglijate atât de savantii
occidentali, cât si de cei autohtoni. "Descopeream în textele
tantrice ca India nu era pe de-a-ntregul ascetica, idealista si
pesimista. Exista o traditie întreaga care accepta viata si
timpul; nu le considera nici iluzii, nici izvor de suferinta
încarnata ca singur fel de a fi în lume, în care libertatea
absoluta poate fi cucerita. De pe atunci întelesesem deja ca India
nu cunoscuse numai dorinta de libertate, ci si setea de libertate;
crezuse în existenta unei prezente beatifice si autohtone, aici pe
pamânt si în Timp."(Memorii)
III. Folcloristul Lucrarile majore de folcloristica a lui Eliade sunt:
Folclorul ca instrument de cunoastere (1937), Comentarii la
legenda Mesterului Manole (1943) si De la Zalmoxis la Gengis-Han
(1970). În cea din urma prezinta cele mai importante traditii
mitologice si creatii folclorice ale românilor. Stralucitelor
interpretari ale Mioritei si Mesterului Manole li se adauga
analiza mitului cosmogonic popular românesc, cel al descalecatului
si cultului matragunei. Studiile de sinteza au fost anticipate de
ample analize, urmarind variate aspecte ale folcloristicii:
origini, istoric, interpretare, culegeri, traduceri, studii
comparate, surse de inspiratie pentru literatura culta. Articolele
si tratatele lui Mircea Eliade condamna diletantismul si
impostura, îmbina armonios sinteza, eruditia cu accesibilitatea.
Desi nu-i displace eseul, improvizatia spumoasa, fara plan,
contactul direct cu textul constituie o cerinta de baza a
hermeneuticii* sale. Este evidentiata si demonstrata genialitatea
folclorului românesc, în comparatie cu manifestarile similare ale
altor popoare, în stralucite pagini de analiza pe text. Eruditia,
temeinica documentare, precizia, rigoarea si originalitatea
caracterizeaza contributiile lui Mircea Eliade prin care folclorul
românesc se integreaza în mod firesc în universalitate.
IV. Eseist Eliade a selectat o mica parte din cele peste o mie de
eseuri ale sale, publicându-le în trei volume: Oceanografie(1934),
Fragmentariu(1939) si Insula lui Euthanasius(1943). Remarcam
varietatea tematica a problemelor dezbatute: filozofie a culturii,
sociologie, etnologie, lingvistica, etimologie, teorie a
literaturii. Sunt prezentati scriitori si filosofi, discutându-se
opere din literatura spaniola, italiana, engleza, franceza si
româna. Cele mai des întâlnite nume din spiritualitatea româneasca
sunt: Eminescu, Hasdeu, Iorga, Pârvan si Blaga. Una dintre ideile
obsedante ale esteticii interbelice a lui Mircea Eliade este
încrederea nestramutata în destinul exceptional al României, în
fertilitatea sa spirituala. Efervescenta noastra culturala este
comparata cu sterilitatea din Franta, Italia sau Spania. Aceste
contestari nu sunt facute de un diletant demagog, ci de unul
dintre cei mai avizati cunoscatori ai literaturii universale,
autor, înca de pe atunci, al câtorva patrunzatoare analize asupra
spiritualitatii occidentale, clasice si moderne.

O dominanta a spiritualitatii românesti asupra careia atrage atentia
Mircea Eliade este prezenta vie, permanenta a istoriei. Aceasta
dominanta culturala româneasca înca de la începuturile ei, de la
Dimitrie Cantemir. Îngemanarea dintre specificul national, si cel
universal, continuitatea filonului românesc de-a lungul veacurilor si
creatia populara ca permanent izvor al culturii noastre în muzica,
plastica, literatura - iata dominantele spiritualitatii românesti în
viziunea lui Mircea Eliade.

V. Romancier, nuvelist Primul roman, Isabel si apele diavolului(1930)
apare în timp ce autorul se alfa în India. Celebritatea
scriitorului se datoreaza romanului autobiografic Maitreyi(1933).
Romanul imediat urmator, Întoarcerea din rai (1934) îi prezinta pe
tinerii propriei generatii - fara ideal si fara certitudini - în
miezul evenimentelor sociale din 1932-1933. Folosind tehnica
monologului interior, autorul plaseaza actiunea la cafeneaua
Corso, în redactia unui ziar si la uzinele Grivita, în timpul
grevei. Romanul se încheie cu sinuciderea personajului principal,
Paul Anicet, care-si pusese întrebarea daca un barbat poate iubi,
în acelasi timp si cu aceeasi intensitate, doua femei. Aparent o
continuare a romanului Huliganii, fresca sociala de o deosebita
autenticitate si complexitate, care-si are propria sa autonomie.
Scriitorul renunta la tehnica monologului interior, desi e convins
ca noua modalitate e infinit mai facila. Actiunea se desfasoara pe
mai multe planuri, mai ales în Bucurestii anilor 1931-1934.
Personajele sunt, în marea majoritate, tineri între 18 si 25 de
ani, având în ei ceva din nihilismul eroilor lui Dostoevski.
Nonconformisti, cu o uriasa încredere în ei, considerând
problemele de sexologie esentiale, cred ca lumea începe cu ei.
Plini de contradictii, nu le pasa de prieteni sau de propria
familie, nu-si respecta cuvântul dat, nu au nici mila, nici
complexe. Cartea pune în discutie problema conflictului dintre
generatii si a destramarii familiei. Crearea unor personaje
viabile, care se comporta si discuta dezinvolt într-o societate
zugravita cu fervoare - iata unul dintre meritele principale ale
cartii.

În Domnisoara Christina(1936) si Sarpele(1937) fantasticul are
profunde radacini în folclorul românesc. Nunta în cer(1938) e o
fascinanta poveste de dragoste, considerata dupa aproape un jumatate
de veac de la aparitie (1984) cel mai bun roman strain publicat în
Italia. Scrisa în limba româna între 1949 si 1954, Noaptea de Sânziene
a aparut în traducere franceza în 1955 sub titlul Foręt interdite.
Ulterior, a fost tiparita si în româneste, într-un tiraj redus, la
Paris, în 1971. În tara cartea nu a putut sa apara decât dupa
decembrie 1989. Ampla fresca social-istorica, cu numeroase personaje,
Noaptea de Sânziene a fost socotita de autor drept capodopera a sa.
Actiunea se petrece în 1936 si 1948, cu întoarceri firesti în timp.
Cadrul romanului e cel românesc. Apar fugar si peisaje din Anglia,
Portugalia si Franta. Prezenta tarii noastre e însa obsedanta, iar
atmosfera epocii e de o autenticitate unica. Romanul prezinta
magistral teroarea rebeliunii legionare si vremurile tulburi
postbelice. Lichelismul, oportunismul si cameleonismul câtorva
personaje apar în aqua forte, iar grotescul si insolitul nu lipsesc.
Noaptea de Sânziene contine si elemente fantastice, stranii, introduse
în mod firesc în tesatura realista. Romanul pune problema "iesirii din
timp". Eroul ar fi vrut ca, pentru el, timpul sa se opreasca în loc.

Nuvelistica fantastica reprezinta un alt fascinant capitol, începând
cu lucrarile scrise în 1940 (Noptile la Serampore si Secretul
doctorului Honigberger) si sfârsind cu proza ultimelor patru decenii
de viata, când au aparut capodoperele La tiganci(1959) si Pe strada
Mântuleasa(1967).

Powered by [1]http://www.referat.ro/

cel mai complet site cu referate

În memorialistica, Mircea Eliade sintetizeaza drumul propriei sale
vieti: "Traiectoria mea biografica si culturala: Bucuresti, Calcutta,
Lisabona, Paris, Chicago. Numai dupa epoca de activitate intensa si
frenetica de la 1933 la 1940, aveam dreptul sa ma *detasez* de
momentul românesc si sa încep sa ma gândesc sa scriu pentru un public
mai vast si dintr-o perspectiva universala".

* Hermeneutica - arta sau stiinta de a interpreta textele vechi, în
special textele biblice; stiinta exegezei