Rezervaţia Cheile de la Cetăţeni (Judeţul Argeş)

Rezervaţia Cheile de la Cetăţeni (Judeţul Argeş)

Rezervaţia se află la extremitatea sudică a munţilor Leaota, Care înaintează pe stînga Dîmboviţei cu peste, 10 km dincolo de depresiunea Cîmpulung. Ultimele culmi ale Leaotei ajung aici la o înălţime de 950 - 1100 m şi sînt alcătuite din alternanţe de gresii, marne, argile, conglomerate. Intre localităţile Cetăţeni (la sud) şi Coteneşti (la nord) precumpănesc conglomeratele. Ca urmare a rezisten­ţei rocii, şi înfăţişarea văii este alta, în raport cu ceea ce este la nord (Stoeneşti) sau la sud de Cetăţeni. Se impun în pei­saj versanţii cu pantă accentuată, repezişurile din albia Dîmboviţei unde frecvent se văd capetele retezate ale stratelor mai dure, văile secundare afluente, culmile limitrofe adesea transformate în creste.
O bună parte din acest sector (circa 2,5 km), care impre­sionează prin îngustime, sălbăticie şi relief ruiniform, for­mează cheile Dîmboviţei, adevărată poartă naturală spre depresiunea Stoeneşti. Ele se desfăşoară între Colţii Doamnei (nord) şi valea Piesei (la sud). Cea mai frumoasă porţiune se află însă între Colţii Doamnei şi Valea Chiliilor. Aici versan­ţii sînt abrupţi pe ambele maluri, stratele de conglomerate sînt aproape verticale, iar eroziunea a creat un microrelief de vîrfuri ascuţite; coloane, „babe", la baza cărora blocurile dezagregate alcătuiesc o poală de grohotişuri ce ajung uneori pînă în albia Dîmboviţei. Cea mai frumoasă creastă este aceea de pe stînga văii, dintre Pîrîul lui Coman şi pîrîul Chiliilor, care are o lungime de peste 1,2 km, o desfăşurare aproximativ vest-est şi o înălţime între 600 şi 750 m. Ea domină albiile Dîmboviţei şi ale celor doi afluenţi prin abrupturi de 150 - 200 m. Cam la mijlocul crestei se află ruinele unei cetăţi da­cice (sec. II-I î.e.n.) şi ale uneia din perioada medievală.
La finele secolului al XV-lea se afla în stîncă o aşezare rupestră numită şi „Schitul lui Negru Vodă".La baza abruptu­lui crestei, spre Dîmboviţa, arheologii au descoperit urmele unor aşezări din sec. XIII - XV. îngustimea văii şi versanţii abrupţi, ca şi poziţia crestei, ce oferă un lung cîmp de vedere spre nord şi sud, au constituit elemente favo­rabile alegerii acestui loc ca punct de apărare şi observaţie (Cetatea Dîmboviţei), iar mai tîrziu ca punct de vamă.
Pentru cel care priveşte de la distanţă acest sector minu­nat din lungul Dîmboviţei, impresia de moment va fi impusă pe de o parte de stîncărie, pe de altă parte de haina vegetală, în care se remarcă atît elemente ale pădurii de conifere (molizi) cît şi elemente ale pădurilor de dealuri înalte (îndeosebi fagi). Intre pilcurile de pădure există pajişti cu iarba cîmpului , firuţă şi ţepoşică , la care se adaugă asociaţiile tipice pantelor mari şi abrupturilor. Îngustimea generală a văii, pe versanţii căreia abrupturile şi stîncăria sînt destul de frecvente, topo-climatele diferite, impuse îndeosebi de expunere şi de energia de relief mare (250-300 m), varietatea rocilor etc. au permis dezvoltarea unei vegetaţii ierboase bogate în care s-au păstrat deopotrivă specii de plante întîlnite astăzi în regiunile mon­tane înalte, dar şi în cele colinare sudice. Multe dintre ele au un caracter endemic.
De asemenea, multe specii întîlnite în Munţii Leaota sau în bazinul superior al Dîmboviţei pot fi văzute şi aici, dovadă a arealului mult mai larg pe care 1-au avut şi a rolului condiţiilor topoclimatice în păstrarea lor. Pot fi observate în pădurea de foioase există şi exemplare arborescente termofile, între care mai însemnate sînt cele două specii de fag. în luminişul pădurii, pe culme şi mai ales pe stîncărie (expunere predominant sudică) s-au dezvoltat asociaţii de plante ierboase, în componenţa cărora intră multe specii iubitoare de căldură.
Fauna este reprezentată prin numeroase vertebrate: vipera, fluturaşul de stîncă, acvila de stîncă , cor-bul, cocoşul de munte, ursul , rîsul.
După vizitarea sectorului de chei, putem continua excursia fie în amonte pe Dîmboviţa, străbătînd frumoasele aşezări ce se înşiră în lungul acesteia - Stoeneşti, Dragoslavele, Rucăr - fie în avale către Tîrgovişte, trecînd prin Malu cu Flori şi Voineşti.